În cadrul unui eveniment dedicat vinificatorilor, directorul executiv Gateway&Partners Moldova a vorbit despre eforturi și oportunități în internaționalizarea afacerii

Stimularea exporturilor de vinuri și intrarea pe noi piețe au fost tematicile abordate în cadrul evenimentului dedicat vinificatorilor și organizat de Unitatea de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivităţii (UIPAC). Proiectul și-a propus să ofere companiilor din domeniul viticulturii și vinificației informații privind serviciile de care pot beneficia cu sprijinul financiar al PAC Granturi. Evenimentul a întrunit vinificatori, beneficiari actuali și potențiali ai proiectului, precum și prestatori de servicii de consultanță, entități care și-au împărtășit experiența din cadrul Proiectului de Ameliorare a Competitivității, rezultatele atinse și potențialul de dezvoltare. Prestatorii serviciilor de consultanță eligibile au arătat cum acestea trebuie să ducă la lansarea de noi produse sau îmbunătățirea celor existente, la diversificarea sau inițierea exportului.

Prezenți la eveniment, reprezentanții Gateway & Partners au subliniat importanța serviciilor de consultanță dedicate dezvoltării exportului, în special în contextual efortului de a valorifica oportunitățile aduse Proiect. În intervenția sa din cadrul evenimentului, Cornel Coșer, care este Director executiv al Gateway & Partners Moldova a explicat publicului prezent necesitatea unei abordări strategice din partea companiei care ia o decizie cu privire la export. Totodată, el a descris gama de servicii Gateway & Partners relevante dezvoltării exportului și a prezentat unele rezultate ale conlucrării companiei de consultanță cu beneficiarii Proiectului de Ameliorare a Competitivității dar și cu alte companii din regiune. Publicul a cunoscut astfel modul în care #GatewayPartners poate contribui la valorificarea potențialului de export și la susținerea eforturilor de internaționalizare a afacerii.

”Credem că întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova pot prezenta interes pentru companiile europene. Încă deținem avantajele costurilor reduse și a proximității față de piețele Europei de Vest. Datorită condițiilor climatice favorabile, oferta noastră în agricultură este bogată atât la categoria fructe și legume, precum și la cereale și miere. În unele segmente, cum ar fi nucile, suntem printre producătorii de top din lume. #GatewayPartners își propune să sprijine companiile din Moldova și din regiune în procesul de dezvoltare pe plan internațional“, a conchis Cornel Coșer.